Doctore ce mă priveşti impertinent
Eu ştiu că tu eşti fratele morţii;
Fără să ştii soseşti şi pleci inconştient,
Executând implacabila lege a sorţii.
În urma mea fuge o fiinţă
Ce nu-nţelege alergarea mea
Dar mă urmează din simplă credinţă
Că trebuie să aibă sens viaţa sa.
Eu ştiu însă că alături de mine
E numai alergătorul nativ
E numai cel ce duce cu sine
Actul curat şi fără motiv.
Mi s-a crăpat oglinda cea dragă
Şi spaimă îmi e de ceea ce văd
Căci nu mai privesc a doua oară
În ceea ce ştiu şi-n ceea ce cred.
Atât de importantă îmi pare viaţa
Că mă întreb ce rost mai are şi ea
Şi atât de mult mai ţin la lume
Încât de azi o pot uita.