Câinie postpucistă

Nu mai sunt câini în București

Nici a fecale nu mai pute.
Ionuț tu iară mai trăiești…

Javra n-așteaptă la răscruce.

Un zoofil se zbate creştineşte

Să protejeze maidanezi;

Ionuţ doarme copilăreşte
Cu maţe rupte de burghezi.

Preamărim cuvintele latine
Şi viața dulce în boscheți;
Mai sus de om este un câine
Jehova e mare precupeț.

Boşorogisme legionaroide

Am împietrit în vremea burgheziei

Cu ochii la monarhii trădători

Pe piedestalul măreţiei

Celor ucişi pentru popor.

Comuniştii ne-au strivit

Pe vecie mutilaţi,

Ducem un suflet chinuit

Ca veşnici politicieni rataţi.

Deşi ne arătăm creştini

Nimic nu e mai scump ca trupul

Noi v-am minţit şi vă minţim

Că-i veşnic numai suflletul.

E mult mai dulce închinarea

Şi amintirea vieţilor trecute

Decât lupta şi disperarea

Şi chinul faptelor făcute.

Dându-ne seama de pericol

Nu mişcăm nimic în contra,

Nici pe alţii nu-i lăsăm

Nici măcar să-şi zică vorba.

Am vrea să fim şi noi măreţi

De s-ar putea fără efort.

Capitalismul pădureţ

E preferabil unui mort.